|
Editorial
Soluţia este educaţia Încă din faşă părinţii încearcă să ne modeleze comportamentul şi mentalitatea conform unor anumite norme morale. Astăzi sîntem cine sîntem datorită mediului şi persoanelor care ne-au crescut. De altfel, mintea unui copil e asemenea unei pagini imaculate pe care viaţa îşi lasă diferite amprente. Cu părere de rău, nu toate seminţele informaţiei din jur ajung să rodească în conştiinţa noastră şi aceasta din mai multe considerente: receptivitatea joasă, indiferenţa, incompetenţa ş. a. m. d. În general, atitudinile pe care ni le formăm pe tot parcursul vieţii depind de măiestria celor care au izbutit să ne trezească interesul. Astfel, unii dintre ... Din cele 4 colturi ale lumii În Olanda au fost inventate case anti-potop
Olandezii s-au pregătit să facă faţă schimbărilor climatice construindu-şi „case plutitoare”, concepute astfel încît să se ridice de la pămînt dacă nivelul rîurilor creşte, o invenţie cît se poate de interesantă pentru cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din Europa şi Statele Unite, transmite agenţia Rompres ... A înnebunit clima Anul 2005 este un an de extreme pentru întreaga lume. Uraganele din Oceanul Atlantic au devenit mai violente şi au debutat mai devreme, în sud-vestul Europei seceta face ravagii, în timp ce în centru şi sud-est ploile cad în cantităţi fără precedent, nici Asia nu este o excepţie în această privinţă, confruntîndu-se cu inundaţii devastatoare. Din an în an şi, mai nou, din lună în lună, natura îşi bate propriile recorduri. În România se fac experimente ilegale cu organismele modificate genetic Organizaţia ecologică mondială Greenpeace a descoperit experimente ilegale cu pruni modificaţi genetic (MG) la Staţiunea pentru Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură din oraşul Bistriţa (România). Aceste experimente fac parte dintr-un proiect internaţional şi au fost descoperite în luna august în timpul unor activităţi de documentare a Greenpeace. Prunii MG care se găsesc în Bistriţa nu deţin autorizaţie din partea Ministerului Mediului. După ce săptămîna trecută, un reprezentant al Ministerului Agriculturii a declarat că experimentele cu cartofii MG erau ... Noi standarde ecologice pentru automobile Reducerea cantităţii de emisii ale automobilelor noi şi a vehiculelor de tonaj mic este obiectivul unui proiect de măsuri pe care Comisia Europeană intenţionează să-l supună aprobării pînă la sfîrşitul anului 2005. Înainte de finalizarea aşa numitului Euro5, Comisia îi invită acum pe cei responsabili să comenteze proiectul. Propunerea Comisiei ar trebui sa contribuie substanţial la îmbunătăţirea calităţii aerului din Europa. Conform proiectului Comisiei emisiile de gaze de la autoturismele cu motoare pe motorină vor fi reduse cu 80%, iar oxizii de nitrogen cu 20 %. Standardele mai aspre propuse de Comisie ... Cele mai poluate oraşe din SUA Asociaţia Americană pentru Bolile de Plămîni a elaborat o listă cu localităţile din SUA cel mai puternic ameninţate de poluarea aerului, factor ce contribuie la apariţia bolilor respiratorii. În topul listei se află 4 oraşe din sudul Californiei: Los Angeles, Visalia-Porterville, Bakersfield şi Fresno. Colaboratorii de la Asociaţia menţionată ...
Pădurile siberiene sînt puse în pericol Regiunea Krasnoiarsc din Siberia este zona cea mai productivă pentru industria de cherestea a Rusiei. Pădurile din această regiune se află în pericol. Sînt tăiaţi ilegal foarte mulţi copaci. Potrivit reprezentanţilor Fondului World Wildlife, aproximativ 30% din cantitatea de lemn tăiat în Rusia este urmarea unei activităţi ilegale. În plus, anual au loc mai mult de 2 000 de incendii care au efecte devastatoare. Cel mai mare neajuns este, potrivit ecologiştilor, faptul că ... Evenimente naţionale Prima pistă pentru ciclişti din capitală Pentru prima dată la Chişinău a fost inaugurată o pistă pentru ciclişti. Avînd lungimea de 11 km, ea începe la intersecţia bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt cu str. Ciuflea şi continuă pe Viaduct - bd. Dacia, pînă la Porţile Oraşului. Banda de marcaj are o suprafaţă de 900 m2 şi cuprinde 43 de indicatoare rutiere. Construcţia primului drum biciclistic din Moldova a durat aproape un an, iar valoarea totală a proiectului a fost de circa 132 de mii de lei. Proiectul a fost implementat de către Organizaţia Teritorială Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova (OT Chişinău MEM) cu suportul financiar al ... Vinurile moldoveneşti au ajuns în Cartea recordurilor „Guinness” Colecţia de vinuri păstrată în galeriile subterane ale ÎS „Combinatul de vinuri de calitate Mileştii Mici” a intrat în Cartea recordurilor mondiale „Guinness Book”, transmite AP FLUX. Recordul a fost înregistrat la categoriile „cea mai mare colecţie de vinuri de calitate păstrate în sticle” şi „cea mai mare lungime a galeriilor subterane artificiale”. Potrivit directorului întreprinderii, Mihai Maciucă în galeriile de la Mileştii Mici sînt păstrate aproximativ ... Construcţiile ilicite continuă În municipiul Chişinău continuă fraudarea legislaţiei de mediu prin iniţierea construcţiilor fără coordonările ecologice de rigoare, susţin specialiştii de la Agenţia Ecologică Centru. Drept exemplu poate servi construcţia unui obiectiv de menire social-culturală iniţiată de către SRL „Amtarex & Co” pe bulevardul ... Un oraş fără automobilul meu În dimineaţa zilei de 22 septembrie curent, cîţiva funcţionari publici şi de stat au venit la serviciu pe biciclete sau pe jos, participînd astfel la acţiunea europeană „Un oraş fără automobilul meu”, care s-a desfăşurat şi la Chişinău. Cu toate că ecologiştii moldoveni au adresat un apel de a renunţa pentru o zi la automobil, majoritatea funcţionarilor publici şi de stat au spus ca au venit la ... Recorduri la cereale Recolta cerealelor a bătut recordurile din ultimii ani. De pe o suprafaţă de 500 de mii de hectare s-au strîns peste 1400 milioane de tone de cereale. Surse de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare au relatat pentru agenţia INFOTAG că numai recolta de grîu este cu peste 1 milion de tone mai mare decît recolta globală de cereale din grupa I pe anul 2004. Cea mai mare recolta de cereale pe un hectar de pămînt a fost înregistrată în satul Criuleni, unde agricultorii au obţinut cîte 40,6 t de cereale de pe fiecare hectar. 450 de mii de tone de grîu alimentar vor fi folosite pentru acoperirea ... Statul şi mediul Buna creştere a tineretului este garanţia cea mai sigură a fericirii unui stat Frazeologismul „a avea cei şapte ani de acasă” nu necesită o explicaţie detaliată. Cu toţii ştim că atitudinile şi comportamentul nostru faţă de tot ce ne înconjoară încep a se forma de la cea mai fragedă vîrstă. Iniţial părinţii, apoi profesorii încearcă să ne familiarizeze cu diferite norme şi valori morale. Iscusinţa lor de a transmite acest mesaj determină gradul nostru de receptivitate şi tendinţa de a cunoaşte lumea. Nu în zadar filosofii antici afirmau că toate relele provin din ignoranţă. În acest context, ecologiştii susţin că unul dintre principalii factori care contribuie la degradarea mediului, cu părere de rău... Forum Deschide cartea întelepciunii După cum au observat biologii, omul este singura fiinţă care îşi distruge mediul în care trăieşte. De ce? Motive ar fi mai multe: nepăsarea, lipsa educaţiei, incultura, inconştienţa – toate acestea fac din om cel mai mare inamic natural al planetei. Omul încă nu a învăţat sau, mai bine spus, a uitat... În profunzime Unde se vrea, se poate Probabil în ţara noastră nu este vreun om care să nu fi auzit de raionul Ştefan Vodă. Situat în sud-estul republicii, el este cunoscut datorită diversităţii sale peisagistice şi locurilor pitoreşti, vinurilor de excepţie şi a oamenilor plini de iniţiativă şi bunăvoinţă. Cu toate acestea, să nu credeţi că raionul Ştefan Vodă este ferit de problemele ecologice cu care se confruntă statul nostru. Degradarea resurselor acvatice, gestionarea iraţională a resurselor naturale, poluarea solului, managementul ineficient al deşeurilor – toate aceste probleme persistă de mai multă vreme în localităţile din Ştefan Vodă. În vederea soluţionării lor, Centrul Regional de Mediu a lansat proiectul „Dezvoltarea participării publicului la elaborarea şi implementarea Planului Local de Acţiuni în domeniul protecţiei mediului (PLAM) în raionul Ştefan Vodă”, încheiat cu succes la sfîrşitul verii curente... Proiectul UE/Tacis „producere mai Pură”. Rezultate, impact, perspective Sfîrşitul lunii octombrie a anului curent este termenul perfectării raportului final al proiectului Tacis „Producere mai Pură în ţările selectate din Noile State Independente – Moldova, Georgia şi Kazahstan”, care s-a desfăşurat începînd cu luna februarie a anului 2003. Partenerii şi beneficiarii oficiali ai proiectului sînt Centrul Regional de Mediu Moldova (REC Moldova), Centrul Regional de Mediu pentru Asia Centrală (CAREC) şi ... Dezvoltarea durabilă – un compromis sau o necesitate? Deşi acceptat în mare măsură în ciuda tendinţei de internaţionalizare şi impunere a conceptului, dar şi în ciuda culorii politice, sensul precis al dezvoltării durabile este încă „alunecos” şi ambiguu. Mesajul său cel mai important este însă responsabilitatea pe care trebuie să o instaurăm între generaţii, ca locuitori ai Terrei, pentru că se consideră drept viabilă, sustenabilă sau durabilă numai dezvoltarea care poate să satisfacă nevoile generaţiilor „de mâine”. Cum să fii un Profesor de Mediu Minunat În prezent lumea pare a avea mai multe probleme decît soluţii. Aproximativ toate problemele, mai mult sau mai puţin, ţin de mediul înconjurător. Fie că este vorba de tăierea pădurilor pentru lemne sau agricultură, pescuitul supraponderat şi ilicit, fie că este vorba despre dezbaterile privind petrolul, problemele ecologice rămîn a fi de cele mai dese ori probleme înrădăcinate. Astăzi, în era informaţională, este foarte important ca să ne învăţăm unul pe altul pentru a deveni educaţi în ceea ... Cîteva sfaturi utile Procesul educaţiei ecologice nu este deloc uşor şi nu toţi educatorii ştiu cum să trezească interesul copiilor faţă de protecţia mediului. Jeanna Wersebe, voluntar de la Corpul Păcii şi autoarea manualului de educaţie ecologică „Pămîntul e comoara noastră” prezintă cîteva sugestii pentru profesori în vederea sensibilizării tinerei generaţii faţă de lumea ce ne înconjoară, precum şi a stimulării participării publicului la acţiuni de protecţie a mediului. Activităţile menţionate mai jos se pot desfăşura pe parcursul întregului an şcolar şi sînt deschise tuturor elevilor. De la mic la mare Mediul – ce reprezintă pentru noi acest termen? Mediul poate fi definit ca tot ce se află în jurul nostru, vieţuitoarele şi obiectele. Este esenţial pentru noi toţi, reprezentînd hrana, adăpostul, apa şi spaţiul, fără de care nu am putea trăi. Este aerul pe care îl respirăm, soarele care ne dă căldura, apa şi hrana care ne întreţin organismul, reprezintă acoperişul deasupra capetelor noastre, plantele, animalele, pietrele şi rîuleţele Buletinul Informativ, versiuni anterioare
|